Conservanții din alimentele procesate, inclusiv unii percepuți drept inofensivi, ar putea avea un impact mai mare asupra sănătății cardiovasculare decât se credea până acum. Cercetătorii atrag atenția că problema nu se limitează la mezeluri sau alimente ultraprocesate, substanțele riscante regăsindu-se și în produse aparent obișnuite, de la pâine ambalată și brânzeturi feliate până la sosuri, sucuri sau vin.
Potrivit unui studiu publicat recent în European Heart Journal, persoanele care consumă cele mai mari cantități de conservanți antibacterieni au un risc cu 29% mai mare de a dezvolta hipertensiune arterială și cu 16% mai mare de a suferi un infarct sau un accident vascular cerebral, comparativ cu persoanele cu cel mai mic consum.
Cercetarea, făcută publică pe 21 mai 2026, a inclus 112.395 de voluntari care au fost urmăriți aproape opt ani și a scos la iveală că inclusiv conservanții considerați naturali, precum acidul ascorbic, cunoscut publicului drept vitamina C, sau acidul citric, au fost asociați cu un risc cu 22% mai mare de hipertensiune.
Participanții, cu vârste de peste 15 ani, au notat tot ce au mâncat și băut timp de trei zile, la fiecare șase luni. Echipa a analizat apoi compoziția produselor și a măsurat consumul a 58 de conservanți diferiți, comparându-l cu datele medicale din sistemul francez de sănătate.










