Lista de miniștri ai Guvernului Adrian Veștea a fost depusă la Parlament, abia după ce premierul desemnat ar fi fost sigur că are toate voturile, susțin sursele HotNews. Cel puțin 233 de voturi necesare pentru învestire. O parte dintre acestea ar trebui să vină de la AUR. La negocierile din această seară dintre George Simion și Adrian Veștea, primul a cerut a doua funcție în statul român pentru Petrișor Peiu.

La întâlnirea cu Veștea, Simion a insistat ca președintele Nicușor Dan să iasă public și să-și reformuleze opiniile despre AUR.

„La sediul Partidului AUR a venit premierul desemnat de către Nicuşor Dan pentru a ocupa funcţia de prim-ministru, împreună cu câţiva dintre miniştri, ministrul Apărării, ministrul Energiei. Cred că e un pas spre normalitate ca al doilea partid politic ca reprezentare în Parlament şi primul partid în preferinţele românilor să fie consultat, să fie întrebat. Avem nişte restricţii din partea preşedintelui republicii, care ne fac să nu luăm în calcul în acest moment un vot pentru Adrian Veştea. Nicuşor Dan a spus că nu este de acord, în data de 6 mai, cu un guvern din care să facă parte AUR sau care să treacă cu voturile AUR. Considerăm că sunt complet nefondate şi de natură să nască dezbinare în societatea românească acele catalogări că noi n-am fi pro-occidentali. Aşteptăm din partea lui Nicuşor Dan nişte clarificări înainte de votul de astăzi de la 21.30”, a spus Simion.