Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților au decis că azi vor fi audiați în mare viteză miniștrii desemnați, iar votul decisiv pentru guvernul condus de Adrian Veștea și susținut de PSD și președintele Nicușor Dan va avea loc la ora 21.30. AUR a votat cot la cot cu PSD în ședința conducerii Parlamentului. Urmărește LIVE evenimentele politice ale zilei:

- articolul continuă mai jos -

Ora 10.51: AUR a votat cot la cot cu PSD în ședința Birourilor permanente reunite. În scurt timp vor începe audierile miniștrilor propuși, iar votul decisiv în plenul Parlamentului va avea loc la 21.30, potrivit informațiilor G4Media. Adrian Cozma (PNL), vicepreședintele Camerei Deputaților, a confirmat la Digi24 că votul pentru învestire va avea loc în această seară la 21.30

Ora 10:22 Ședința birourilor permanente reunite va fi reluată exclusiv online de la ora 10:45, conform surselor G4Media.

Ora 10:10 Ședința birourilor permanente reunite de la ora 10:00 a fost amânată din cauza lipsei de voturi, conform surselor G4Media și va fi reluată. AUR, de care depinde învestitura guvernului, s-a abținut de la vot, ceea ce înseamnă, de facto, un vot împotriva ședinței. Acest lucru reprezintă un prim succes al taberei Bolojan care a cerut ca sigla și miniștri PNL să nu fie în guvern pentru că nu reprezintă poziția partidului, conform surselor G4Media. Ședința va fi reluată mai târziu.