O temă a unei generații: „Să fiu în preajma celorlalți mă obosește, mă derutează și mă face să mă simt greșită” / Formele de autism fără dizabilitate intelectuală sunt greu de depistat / Medic: ”E esențial să se implice și familia și școala”

Giulia are 17 ani, locuiește împreună cu mama și fratele ei mai mic și este în clasa a X-a la liceul cu profil științific. Este o elevă strălucită, meticuloasă și de încredere. Profesorii o descriu ca fiind „o elevă model”, iar colegii o consideră o fată rezervată, care nu deranjează pe nimeni și nu încearcă niciodată să se pună în centrul atenției. Nimeni, însă, nu-și imaginează cât de greu îi este să stea în mijlocul celorlalți, relatează Corriere della Sera într-un articol legat de un sindrom care afectează tot mai mult noile generații.

- articolul continuă mai jos -

Încă din copilărie, Giulia a avut senzația că nu se integrează. Nu pentru că nu ar fi vrut să fie alături de ceilalți, ci pentru că nu știa cum să o facă. Jocurile în grup o puneau în dificultate, conversațiile îi păreau haotice, imprevizibile, greu de urmărit.

„Era ca și cum toți știau ce să facă, în afară de mine”, povestește ea. Pe măsură ce a crescut, a învățat să observe. Să-i studieze pe ceilalți așa cum se studiază o limbă străină. Când să râdă, când să dea din cap, când să intervină. Dar nimic nu a devenit vreodată spontan. „Trebuie să mă gândesc de fiecare dată cum să procedez. Nu îmi vine natural”.

În gimnaziu reușește să se ascundă mai bine. Tace, respectă regulile, nu atrage atenția. Dar odată cu adolescența ceva se schimbă. Relațiile devin mai rapide, mai implicite, mai încărcate de semnificații nespuse.