Grupul auto german Volkswagen a anunţat luni reconversia fabricii sale din Osnabruck (vestul Germaniei), un simbol al orientării industriei auto germane, care trece în prezent printr-o criză de amploare, către sectorul apărării în plină expansiune, informează Agerpres.
Având în vedere cererea scăzută pentru autoturisme, carnetele de comenzi pline ale producătorilor de armament oferă posibile debuşeuri pentru fabricile subutilizate ale producătorilor auto. În acest context, grupul Volkswagen, care deţine zece mărci (VW, Porsche, Audi, Skoda), a informat că a „ajuns la un acord” cu landul Saxonia Inferioară, un acţionar influent al producătorului auto, precum şi cu fondul de investiţii israelian Aurelius Capital, privind „o posibilă vânzare a filialei sale Volkswagen Osnabruck GmbH”, care operează uzina din aceiaşi localitate. Potrivit unui comunicat de presă al VW, Aurelius ar urma să devină acţionar majoritar la această uzină.
- articolul continuă mai jos -
Cei doi cumpărători intenţionează să deruleze un proiect iniţial de cooperare cu compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems vizând „posibila fabricare de sisteme şi componente pentru sisteme de apărare aeriană destinate Germaniei şi Europei”.













