La Congresul PNL de duminică va fi ales un singur prim-vicepreședinte, nu patru, așa cum era până acum. Această schimbare în structura conducerii a fost făcută recent. Și ea vine cu o primă mare provocare. Pe mâna cui vor merge Bolojan și delegații la Congres?

Ciprian Ciucu era varianta „safe” de prim-vicepreședinte, gândită de liberali, conform mai multor surse din partid. Dar deschiderea dosarului de corupție de la DNA a complicat lucrurile, susțin aceleași surse.

La ieșirea de la DNA, Ciucu nu a negat existența unor fapte invocate de procurori în dosar, dar a negat ferm că este implicat în vreun fel. A spus că poate numele său de primar al Sectorului 6 a fost folosit.

Ce se întâmplă sâmbătă

Candidaturile urmează să fie depuse până sâmbătă la ora 17:00, Ilie Bolojan fiind singurul până acum care a declarat că va face acest lucru, în condițiile în care premierul desemnat Adrian Veștea a spus că renunță la intenția de a candida la șefia PNL.