Un nou studiu publicat în British Journal of Sports Medicine a arătat că atât numărul de pași, dar și ritmul de mers contribuie la prevenirea mortalității imature, dar și la cea a morții cauzate de probleme cardiovasculare, transmite MEDIAFAX.

Practic, diferite combinații între numărul de pași zilnici și ritmul de mers pot fi asociate cu un risc mai scăzut de deces prematur, potrivit Euronews.

- articolul continuă mai jos -

„Constatările noastre oferă indicații privind strategii flexibile, bazate pe numărul de pași, pentru reducerea riscului de mortalitate în rândul adulților de vârstă mijlocie, dar și al bătrânilor, în special al celor care se confruntă cu obstacole în creșterea numărului zilnic de pași sau a intensității mersului”, au declarat cercetătorii, subliniind faptul că majoritatea studiilor nu au analizat asocierea dintre diferite combinații de număr zilnic de pași și intensitatea mersului cu riscul de mortalitate.

Cercetătorii au analizat datele înregistrate de dispozitivele de monitorizare a activității fizice ale participanților de vârstă mijlocie din cadrul UK Biobank, care au purtat un astfel de dispozitiv timp de șapte zile între anii 2013 și 2015.