Google schimbă modul în care europenii vor vedea rezultatele căutărilor pentru hoteluri, zboruri, restaurante și alte servicii. Unele informații utile, precum prețurile în timp real, vor dispărea din anumite rezultate, iar compania avertizează că utilizatorii vor găsi mai greu ceea ce caută, transmite MEDIAFAX.

Modificările reprezintă cea mai mare deteriorare a calității serviciului din istoria de 29 de ani a motorului de căutare, a declarat pentru Reuters un oficial Google. Acestea îi vizează pe utilizatorii din Europa, în timp ce căutările efectuate în afara UE nu vor fi afectate.

- articolul continuă mai jos -

Schimbările sunt introduse pentru ca Google să respecte Digital Markets Act (DMA), legislația europeană concepută pentru a limita dominația marilor companii tehnologice și pentru a le oferi concurenților șanse mai mari pe piață.

Noile reguli vor fi vizibile în special atunci când utilizatorii caută hoteluri, zboruri sau restaurante.