Italia a răspuns vineri că nu va ceda în faţa „ultimatumurilor sau impunerilor” din partea Spaniei şi că va menţine controalele excepţionale la frontieră pentru legăturile aeriene şi navale cu această ţară cel puţin până pe 15 august, după ce mai devreme guvernul de la Madrid l-a ameninţat pe cel de la Roma cu contramăsuri dacă nu sunt ridicate aceste controale impuse de Italia după valul de migranţi care au pătruns săptămâna trecută în exclava spaniolă Ceuta de pe coasta marocană a Africii, relatează agenția de știri Reuters.

- articolul continuă mai jos -

Într-o declaraţie emisă vineri după-amiază de guvernul italian, acesta mai menţionează că îşi va reconsidera decizia privind impunerea controalelor pentru persoanele venite din Spania în Italia pe cale aeriană sau maritimă numai după ce va fi sigur că nu există riscuri de securitate sau terorism şi că nici nu există noi grupuri de migranţi ilegali care să se îndrepte spre Europa, transmite Agerpres.

Italia a anunţat vinerea trecută că suspendă pentru legăturile aeriene şi navale cu Spania acordul Schengen, ca urmare a afluxului masiv de migranţi ilegali în exclava Ceuta.

Italia nu are frontieră terestră cu Spania, dar măsura introducerii temporare a controalelor la graniţă pentru călătorii veniţi pe cale aeriană şi navală din Spania îi obligă acum pe aceştia să prezinte un act de identitate.