Pedro Sanchez Foto: Gabriel Luengas / Zuma Press / Profimedia
Guvernul Spaniei a anunțat că introduce controale în porturi și în aeroporturi pentru călătorii care sosesc din Italia, începând de sâmbătă, de la ora 00:00, și până la data de 7 septembrie, au scris Reuters și El Pais.
Controalele care îi vor fiza pe pasagerii italieni se referă la verificarea identității și a naționalității, în timp ce în cazul călătorilor de altă cetățenie care sosesc din Italia vor fi făcute verificări de viză și permise de ședere.
În anunțul său, Madridul invocă un pretext similar cu cel al guvernului italian la momentul în care a suspendat Acordul Schengen cu Spania, și anume „presiunea persistentă a migrației ilegale cu care se confruntă Italia”.
Inițial, tot vineri, guvernul spaniol le dăduse autorităților italiene termen până duminică pentru ridicarea controalelor introduse la frontieră pentru sosirile din Spania ca răspuns la valul de migranți care păstrunseseră în Ceuta, exclavă spaniolă de pe coasta marocană. Madridul avertiza atunci că, în caz contrar, va răspunde cu măsuri „proporționale”.











