Industria auto organizează frecvent test drive-uri pentru jurnaliști, însă puține dintre ele sunt construite în jurul unei idei. Pentru lansarea noului Audi Q6 e-tron, Audi Netherlands a ales un concept diferit, intitulat How Perception Shapes the Journey, un road trip de două zile prin Olanda în care accentul nu a fost pus doar pe performanțele tehnice ale mașinii, ci pe modul în care tehnologia influențează experiența de la volan. Traseul a pornit din Amsterdam și a continuat prin Noordwijk și Cadzand, pentru ca în cea de-a doua zi să includă Rotterdam și Museum Voorlinden, înainte de întoarcerea în capitala olandeză. Pe parcurs au fost programate opriri la restaurante locale și momente dedicate prezentării tehnologiilor noului model, însă cea mai mare parte a timpului a fost petrecută exact acolo unde Audi și-a dorit: în mașină.
A fost, fără îndoială, un program intens. Cele două zile au însemnat multe ore petrecute la volan, iar temperaturile ridicate și traficul către litoralul olandez au făcut ca timpul petrecut în mașină să fie chiar mai mare decât era planificat inițial. Paradoxal, tocmai aceste condiții au reprezentat unul dintre cele mai bune teste pentru Q6 e-tron. În locul unui traseu perfect, fără aglomerație, mașina a fost pusă într-un context apropiat de utilizarea de zi cu zi.









