Mark Zuckerberg. Credit line: David Zalubowski / AP / Profimedia

Zeci de angajați Meta susțin că sistemele AI ale companiei i-au vizat după ce au solicitat concediu protejat prin lege, concediu de maternitate sau adaptări ale locului de muncă din motive de dizabilitate, potrivit The Guardian.

Procesul, deschis luni la un tribunal federal din California, vizează restructurările de la începutul acestui an, când Meta, compania-mamă a Facebook, Instagram și WhatsApp, a disponibilizat aproximativ 8.000 de oameni.

Plângerea de 71 de pagini susține că Meta a folosit o „constelație de sisteme interne de inteligență artificială”, inclusiv evaluări automate și date de monitorizare a tastărilor sau a activității, pentru a alege persoanele concediate.

„Meta nu a întocmit lista de concedieri pe baza unei decizii ponderate a managerilor care cunoșteau activitatea angajaților”, se menționează în plângere. În schimb, cei 26 de angajați menționați în proces susțin că compania a folosit sisteme de IA „pentru a evalua, clasifica și selecta angajații care urmau să fie incluși pe listă”.