Începe un nou capitol din viața noastră și simt că am nevoie mai mult ca niciodată de sprijin. FOTO: Arhivă personală
Chiar dacă abia așteptam ca David să termine liceul, lucru care s-a întâmplat în acest an, momentul acesta a venit și cu multă frică. Întrebarea care nu mi-a dat pace pe măsură de ce ne apropiam de finalul școlii era: ce poate face în România un tânăr cu autism care a terminat liceul?
Timp de 18 ani, cât a fost în sistemul de învățământ, am avut un scop. Acum, simțeam că mergem efectiv pe o sârmă fără plasă de siguranță. Pentru prima dată am apelat la ajutorul autorităților abilitate și, în mod surprinzător, în câteva zile erau la noi la poartă cu o listă (nu foarte lungă) de variante posibile.
Cine află de noi pentru prima dată, am să rezum povestea noastră în câteva rânduri: fiul meu, David, a fost diagnosticat cu autism la 2 ani și 6 luni. Am făcut, asemenea tuturor părinților, toți pașii necesari: am mers la mai mulți psihiatri, în speranța unui alt verdict, am încercat terapia ABA, l-am dus la grădiniță privată cu însoțitor, apoi la una de stat.
Când David avea 5 ani și progresele încă se lăsau așteptate, eu, învățătoare la bază dar cu o carieră în alt domeniu, m-am angajat în învățământ. I-am fost educatoare 3 ani, învățătoare la ciclul primar, colegă de bancă la gimnaziu și la liceu (cu precizarea că, spre binele lui, în timpul liceului am optat pentru forma de învățământ la domiciliu).
