La 13 ani, Larisa se întorcea de la mare cu familia, fericită după o vacanță și o zi petrecută la Cărturești, în București. Peste câteva ore, un accident pe autostradă îi schimba tot cursul vieții. Trei luni de comă, un an în cărucior cu rotile, un ochi paralizat și o luptă de șapte ani cu propriul corp, scrie turnulsfatului.ro.

- articolul continuă mai jos -

Astăzi, Larisa are 20 de ani, termină Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, promovează examenul de bacalaureat și se pregătește să devină studentă. În toți acești ani, tatăl i-a fost coleg de bancă.

Este 15 august, ziua de Sfânta Maria. Familia se întoarce de la mare, iar pe autostradă mașina în care se află fata și părinții ei este implicată într-un accident rutier. Lovitura la cap pe care o suferă larisa este suficient de gravă cât să o țină în comă timp de trei luni.

„Starea de comă se măsoară pe scara Glasgow, de la 3 la 15. Cincisprezece înseamnă o persoană complet conștientă, trei înseamnă că viața atârnă de un fir. Când au luat-o cu elicopterul SMURD Larisa era la 3. După cinci săptămâni de intubare, ajunge la 8,5, punctul în care medicii consideră că a scăpat de pericolul de moarte”, povestește tatăl fetei.