Femeia care își brusca fiica pe stradă a fost filmată de un cuplu aflat în zonă. Filmarea a ajuns ulterior pe internet. FOTO: Social media

O înregistrare video făcută pe o stradă din Constanța, cu o femeie care își bruschează fetița de 8 ani, aduce iar în discuție o realitate dură a societății noastre: mulți copii din România sunt încă disciplinați prin violență – atât verbală, cât și fizică. Femeia o trage pe fată de păr, o împinge și țipă la ea în mijlocul străzii.

În primă fază, nu am putut urmări tot clipul, pentru că mi-a apăsat niște butoane care m-au dus înapoi în copilărie. Mi-am adunat, însă, puterile, și am făcut-o mai târziu. Am citit și comentariile din social media, iar acela a fost al doilea șoc cu care m-am confruntat. Mii de oameni aprobă gestul mamei, convinși că bătaia e singura modalitate de a aduce copiii pe drumul cel bun. Singurul tras la răspundere în mediul online în toată această poveste e omul care a filmat. „De ce s-a băgat? Nu era treaba lui!”

Situația din clip redă doar câteva minute din viața unei mame și a fiicei ei preadolescente. Nu știu nimic despre ele. Știu doar că fata este trasă de păr, împinsă, bruscată și, atunci, când cei care filmează atenționează femeia că vor suna la Protecția Copilului, mama îi spune copilei să rămână acolo, s-o crească ei.