Ultimul clopoțel marchează sfârșitul liceului. Ce a însemnat cu adevărat această perioadă pentru fiecare elev se vede mult mai greu într-o fotografie. FOTO: Shutterstock
Când copilul tău intră la un colegiu național de top, toată lumea te felicită. Se vorbește despre performanță, despre viitor, despre oportunități. Nu se vorbește despre singurătate, despre găști, despre copii care nu se potrivesc într-un tipar și despre profesori care văd doar rezultatele. Știu ce veți spune: așa este peste tot. Probabil că aveți dreptate.
Dar dacă se întâmplă peste tot, de ce ni se pare normal? Când am ajuns să considerăm că excluderea, răutatea și ideea că valoarea unui copil depinde de ceea ce produce sunt o parte firească a adolescenței?
La ultimul clopoțel al fiicei mele m-am gândit doar că, după patru ani, în sfârșit se termină. De foarte mult timp nici eu, nici ea nu mai așteptam nimic de la acest moment. Cum, de altfel, nici de la liceul în care a învățat.
„Nu vreau să fiu aici. Nu vreau să urc pe scena aia!”
