„Am demonstrat că nimic nu este imposibil ”, a reacționat antrenorul Capului Verde, Pedro Leitão Brito, după ce arhipelagul african cu 500.000 de locuitori s-a calificat în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale din 2026, o realizare pe care a dedicat-o tuturor „țărilor mici din întreaga lume ”, notează Le Figaro.
Echipa vest-africană, nou-venită la Campionatul Mondial, a ieșit neînvinsă dintr-o Grupă H dificilă, după ce a remizat cu Arabia Saudită (0-0), al treilea egal consecutiv după cele cu Spania (0-0) și Uruguay (2-2).
- articolul continuă mai jos -
„Am demonstrat că suntem o țară mică, dar că luptăm pentru lucrurile pe care vrem să le realizăm. Și pentru noi, nimic nu este imposibil ”, a spus antrenorul cunoscut sub numele de „Bubista” , care a venit la conferința de presă înfășurat într-un steag al Capului Verde.
„Am devenit un exemplu care arată că și țările mici pot atinge obiective mărețe, cu condiția să fie concentrate, determinate și să lucreze cu organizare. Am demonstrat că nimic nu este imposibil”, a adăugat el.














