Președintele centrist al României dorește să evite organizarea de noi alegeri, care riscă să ducă la preluarea puterii de către extrema-dreaptă, însă partidele rivale se luptă să ajungă la un acord privind formarea unei noi coaliții.
La puțin peste un an după ce președintele Dan a preluat puterea în urma unei confruntări tensionate cu extrema-dreaptă, acesta se confruntă cu „cea mai serioasă provocare de până acum” – și anume încercarea de a media un acord între partidele din fosta coaliție de guvernare pentru formarea unui Executiv stabil, a comentat joi una dintre cele mai importante publicații internaționale.
Ultima coaliție din România s-a destrămat în luna aprilie, iar primele două propuneri ale lui Nicușor Dan pentru funcția de premier nu au reușit să obțină suficient sprijin din partea partidelor pentru a conduce o nouă administrație. Acum mai are o singură șansă – să propună un nou prim-ministru și să obțină avizarea candidatului printr-un vot în Parlament, înainte ca opțiunea alegerilor anticipate să intre în joc.
Nicușor Dan s-a arătat extrem reticent să declanșeze noi alegeri parlamentare, întrucât rivalii săi declarați din dreapta dură – partidul Alianța pentru Uniunea Românilor (AUR) – dețin un avans semnificativ în sondaje.










