Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat, la Digi24, a afirmat că România trece prin cea mai mare criză politică după 1989, soluția cea mai la îndemână pentru soluționare ei fiind imposibil de pus în aplicare.

„După părerea mea, este cea mai mare criză politică pe care a traversat-o România de la Revoluție încoace, în sensul că nu reușim să avem un guvern și, din păcate, condițiile sunt de așa natură încât este imposibil să formezi un guvern cu o susținere majoritară datorită așa-numitelor linii roșii pe care fiecare a ținut să le traseze”, a afirmat Traian Băsescu.

O soluție nedemocratică

Acesta crede că actuala criză arată limitele Constituției actuale care împiedică varianta care ar putea duce la tranșarea situației.

„Nu există nicio țară civilizată în care, într-o situație de blocaj cum este acum la noi, să nu poți să dizolvi Parlamentul și să faci alegeri anticipate. La noi, din păcate, nu se poate face acest lucru și asta ne blochează pur și simplu”, a spus Băsescu.