Fostul ministru spaniol al transporturilor, José Luis Ábalos, considerat o figură centrală în ascensiunea politică a premierului Pedro Sánchez și unul dintre foștii săi colaboratori apropiați, a fost condamnat luni la 24 de ani de închisoare pentru fapte de corupție, a anunțat Tribunalul Suprem de la Madrid, potrivit AFP, citată de Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

În același dosar, fostul consilier al ministrului, Koldo García, a primit o pedeapsă de 19 ani de detenție. Un al treilea inculpat, omul de afaceri Víctor de Aldama, a fost condamnat la patru ani și jumătate de închisoare, cu suspendare, în schimbul cooperării cu anchetatorii.

Instanța supremă a precizat că decizia a fost adoptată în unanimitate și că cei trei au constituit „un grup infracțional organizat”, cu o structură clară de împărțire a sarcinilor, implicat în comiterea unor infracțiuni grave de corupție, deturnare de fonduri publice și trafic de influență.

Dosarul vizează achizițiile de echipamente sanitare, inclusiv măști în valoare de milioane de euro, realizate în timpul pandemiei de COVID-19, precum și alte contracte publice suspecte de nereguli.