Rome Lungu, propunerea premierului desemnat Adrian Veștea pentru Ministerul Dezvoltării, a declarat luni, înaintea audierilor miniștrilor desemnați în comisiile de specialitate parlamentare, că a aflat abia cu o seară înainte că este propus pentru această funcție. Reiterăm faptul că Ministerul Dezvoltării este unul dintre cele mai importante ministere, cel care împarte banii europeni și alte surse de finanțare în teritoriu, primarilor și președinților de consilii județene.
- articolul continuă mai jos -
”Tocmai aseară am aflat că sunt ministru desemnat”, le-a spus Lungu jurnaliștilor, pe holurile Parlamentului.
Întrebat despre priorități, Lungu a spus că în primul rând va discuta cu ”domnul Cseke”, Attila Cseke, actual ministru UDMR al Dezvoltării.
„În primul rând, discuția cu domnul Cseke. Prioritatea numărul 1. Și stadiul problemelor pe PNRR. Asta este prioritatea nr 1. Asta vreau să fac în urma discuției….Aseară am aflat că voi fi ministru desemnat. Mai mult, să prioritizăm proiecte și să găsim fondurile necesare pentru a le finanța. O să vedem exact. Nu știu ce e acolo”, spune Lungu.












