“Keir Starmer își va evalua viitorul în acest weekend, pe fondul presiunilor tot mai mari din partea cabinetului său, în urma victoriei lui Andy Burnham la alegerile parțiale, potrivit informațiilor obținute de The Times.

Prim-ministrul a insistat public că nu va „renunța” și a declarat că este pregătit să facă față unei confruntări din partea lui Burnham, în cazul în care se va ajunge la o competiție pentru conducerea partidului.

- articolul continuă mai jos -

Cu toate acestea, surse apropiate prim-ministrului au declarat, în privat, că acesta recunoaște existența unei presiuni din ce în ce mai mari din partea deputaților de rând pentru ca el să demisioneze. Se așteaptă ca acesta să-și petreacă weekendul alături de soția și familia sa pentru a-și analiza situația înainte de a decide dacă va continua lupta.” scria vineri după amiază cotidianul The Times.

La scurt timp după aceea, ministra transporturilor, Heidi Alexander, i-ar fi spus premierului Starmer, potrivit cotidianului The Telegraph, că e timpul să se retragă, după victoria categorică a lui Burnham în scrutinul parlamentar parțial din circumscripția Makerfield. De la nord vest de Manchester. Burnham, care este primar al zonei metropolitane Manchester din 2017, a revenit în Camera Comunelor, unde a mai fost deputat între 2001 și 2017, pentru a concura la funcția de lider al Partidului Laburist, așa cum a anunțat luna trecută.