Premierul desemnat Adrian Veștea s-a întâlnit cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, cu care a vorbit despre măsurile „concrete” pe care vrea să le includă în programul de guvernare.

„Am avut o întâlnire de lucru cu actualul și viitorul ministru al Finanțelor, Alexandru Nazare. Mi-am dorit continuitate la conducerea unuia dintre cele mai importante ministere, având în vedere provocările pe care le avem în față în următoarele luni.

- articolul continuă mai jos -

Am discutat cu domnul Nazare despre execuția bugetară de până acum, despre perspectivele următoarelor luni, dar și despre măsurile concrete pe care le vom include în programul de guvernare.

Este clar că va trebui să continuăm pe o linie de prudență bugetară, îndeosebi când vine vorba de reducerea cheltuielilor statului. În același timp, trebuie să avem o înțelegere corectă a realităților sociale și economice pentru a reporni consumul și pentru a recâștiga încrederea pierdută, așa cum ne-au transmis și reprezentanții mediului de afaceri.