Liderul PNL Bucureşti, deputatul Sebastian Burduja, a confirmat miercuri demisia lui Cătălin Predoiu din funcția de prim-vicepreședinte al formațiunii liberale.
„Nu ştiam de demisia domnului Predoiu. Am fost anunţaţi în cadrul şedinţei Biroului Politic Naţional, prin domnul secretar general (Dan Motreanu, n.r.), că a fost primită această demisie. Înţeleg că domnul Predoiu va explica dânsul motivele, la un moment sau altul”, a spus Burduja, într-o emisiune de la Prima News.
Liderul filialei București a precizat că decizia lui Predoiu e un act unilateral şi ar trebui să o explice în faţa partidului şi a cetăţenilor.
„Nu vreau să speculez. Decizia e un act unilateral, cel care și dă demisia ar trebui să o explice în fața partidului și a cetățenilor”, a spus Burduja, întrebat dacă demisia lui Predoiu are legătură cu Congresul Extraordinar planificat duminică.
Sebastian Burduja a menţionat că Predoiu şi-a dat demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL, nu și din calitatea de membru al formațiunii.













