Rețelele sociale au devenit pentru prima dată principala sursă de informare la nivel mondial, depășind televiziunea, site-urile de știri și radioul, potrivit raportului anual privind consumul de informații digitale publicat de Institutul Reuters pentru Studiul Jurnalismului, scrie Mediafax.
„Anul 2026 marchează o etapă importantă: pentru prima dată, rețelele de socializare și platformele video vor depăși alte surse de știri și vor deveni principala modalitate prin care oamenii își obțin știrile la nivel global”, notează autorul Jim Egan în raportul citat de AFP.
- articolul continuă mai jos -
Studiul relevă că 54% dintre respondenți au folosit în ultima săptămână rețele sociale și platforme video pentru a se informa. Dacă sunt incluse și instrumentele bazate pe inteligență artificială, procentul ajunge la 56%.
Prin comparație, televiziunea a fost utilizată ca sursă de informare de 52% dintre participanți, site-urile și aplicațiile de știri de 51%, iar radioul de doar 21%.










