G4Media a consultat motivarea judecătorului de la Tribunalul Militar București, în dosarul 10 august, în care foștii șefi ai Jandarmeriei Gheorghe Sebastian Cucoş, Cătălin Sindile, Laurențiu Cazan, precum și pe alți ofițeri, judecați în Dosarul 10 August, au fost achitați de acuzațiile privind reprimarea violentă a protestului din 2018. Sentința nu este definitivă. Judecătorul din dosar a cerut recuzarea pentru că are legătură cu avocatul unuia dintre acuzați, dar i-a fost refuzată.

- articolul continuă mai jos -

În motivare, instanța arată că evacuarea Pieței Victoriei a fost considerată un răspuns legal la o situație pe care judecătorul a calificat-o drept una de gravitate extremă, marcată inclusiv de sustragerea unei arme letale.

Definitorii au fost, în opinia judecătorului, două momente.

Primul a fost incidentul din zona restaurantului Springtime, unde patru echipaje ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS) al Poliției, dotate cu armament și muniție letală, au fost blocate și atacate de manifestanți violenți. Potrivit judecătorului, exista riscul ca armamentul să fie sustras sau utilizat în condiții de pericol major.