O persoană consumă în medie de aproximativ șase ori mai mult pui și de două ori mai mult porc decât generația bunicilor săi, sugerează datele dintr-un raport al ONU, oferta globală de carne crescând de patru ori în ultimii 60 de ani și fiind așteptată să continue să crească, potrivit The Guardian.
Oferta de carne de pasăre a crescut de la sub 3 kg pe persoană în 1961 la 17 kg în 2022, potrivit datelor Organizației pentru Alimentație și Agricultură, FAO. Oferta de carne de porc s-a dublat la 15 kg pe persoană în aceeași perioadă, în timp ce carnea de vită, alimentul cel mai poluant, a rămas constantă la 9 kg.
- articolul continuă mai jos -
Agricultura este al doilea cel mai poluant sector al economiei globale. Emisiile sale care încălzesc planeta sunt prognozate să crească cu 7,6% în următorul deceniu, potrivit analizei FAO asupra datelor științifice privind factorii care determină oferta și cererea de carne, iar animalele sunt responsabile pentru aproximativ 80% din această creștere.
Raportul a constatat că oferta medie globală de carne a crescut de la 25 kg pe persoană în 1961 la 47 kg pe persoană în 2022. De asemenea, a constatat că aproximativ 14% din carne și lapte s-au pierdut în timpul producției sau au fost risipite după ce au ajuns pe rafturile supermarketurilor și în restaurante.













