Şeful statului francez, Emmanuel Macron, i-a cerut preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, un „text european” pentru a interzice accesul la reţelele sociale pentru tinerii sub 15 ani, cu scopul de a „proteja toţi copiii din Uniune”, potrivit unei scrisori consultate luni de AFP, transmite Agerpres.
În condiţiile în care o lege franceză în acest sens a fost cenzurată în august de Consiliul Constituţional, preşedintele francez îşi reafirmă dorinţa de a „găsi o cale de atac în această toamnă” printr-un „text legislativ revizuit” la nivel naţional care să „respecte dreptul Uniunii şi Constituţia noastră”.
- articolul continuă mai jos -
În acest sens, el cere să „se poată baza din nou pe expertiza şi mobilizarea” serviciilor Comisiei, „într-un timp restrâns, atunci când acest text” le „va fi transmis”.
Emmanuel Macron, care a făcut din acest subiect o bătălie majoră a sfârşitului celui de-al doilea mandat al său, speră că o astfel de interdicţie va fi operaţională în Franţa în momentul în care va părăsi Palatul Elysee în primăvară.














