Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este aşteptată să prezinte la Strasbourg, în discursul său privind Starea Uniunii Europene pe 16 septembrie, o serie de propuneri pentru interzicerea accesului copiilor la social media, au declarat joi mai mulţi diplomaţi europeni pentru Euractiv, potrivit Agerpres.

Măsura ar marca cel mai clar angajament politic al Bruxellesului de a introduce restricţii de vârstă pe social media în întregul bloc comunitar, după luni întregi de presiuni din partea unor ţări membre, precum Franţa, Spania, Germania, Danemarca şi Grecia, pentru o mai bună protecţie online a copiilor.

- articolul continuă mai jos -

Reprezentantul unui stat membru a declarat că executivul UE a informat deja guvernele ţărilor membre să se aştepte la un anunţ în septembrie, ceea ce întăreşte ideea că Ursula von der Leyen va folosi discursul său anual de politică pentru a-şi prezenta iniţiativa.

Deocamdată nu este clar care va fi vârsta minimă propusă de Comisia Europeană pentru utilizarea social media sau în ce mod vor acţiona restricţiile în practică.