Alegerile legislative de la mijlocul mandatului sunt programate să aibă loc peste două luni, la începutul lui noiembrie. Procesul electoral deja a început în unele state, unde există o preferință pentru votul prin corepondență, aproape o treime dintre americani alegând această variantă.

O judecătoare federală americană a prelungit vineri, până la alegerile cruciale de la jumătatea mandatului din noiembrie, suspendarea unui decret prezidențial al lui Donald Trump menit să reglementeze mai strict votul prin corespondență, scrie AFP.

Este vorba despre cea mai recentă etapă dintr-o bătălie juridică care se intensifică, în contextul în care, în unele state, a început deja trimiterea către alegători a primelor buletine de vot prin corespondență.

Judcătoarea din Boston, care suspendase pe 27 august, pentru două săptămâni, intrarea în vigoare a noilor reguli privind trimiterea buletinelor de vot adoptate de Poșta Americană (USPS), a prelungit, printr-o decizie pronunțată vineri, această suspendare până pe 3 noiembrie, data alegerilor de la jumătatea mandatului.

„Numărul foarte mare de obstacole menționate și timpul neglijabil de care dispun responsabilii pentru a se familiariza cu noile proceduri (fără a mai vorbi de reușita aplicării noilor cerințe) vor face ca respectarea acestor reguli de către responsabilii locali și cei de la nivel de stat să fie practic imposibilă” până pe 3 noiembrie, a concluzionat judecătoarea.