Donald Trump. Credit line: Pool/ABACA / Shutterstock Editorial / Profimedia
Curtea Supremă americană, cu majoritate conservatoare, a respins luni un recurs vizând limitarea votului prin corespondenţă şi autorizând numărarea buletinelor de vot primite după ziua scrutinului, o decizie care ar putea influenţa alegerile de la jumătatea mandatului, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Preşedintele republican Donald Trump, care nu şi-a recunoscut niciodată înfrângerea în alegerile prezidenţiale din 2020, câştigate de democratul Joe Biden, denunţând fără temei fraude electorale masive şi opunându-se cu vehemenţă votului prin corespondenţă, a deplâns pe reţeaua sa Truth Social „o pierdere enormă pentru drepturile alegătorilor”.
Cauza în faţa Curţii Supreme: o lege din statul Mississippi (sud), guvernat de republicani, care, la fel ca alte 30 de state, permite numărarea buletinelor de vot primite timp de câteva zile după scrutin, cu condiţia ca acestea să poarte o ştampilă poştală datată cel mai târziu în ziua votului.
„Legile federale asupra zilei scrutinului nu contrazic legea din Mississippi”, a conchis judecătoarea conservatoare Amy Coney Barrett în decizia sa în numele Curţii, căreia i se alătură trei judecători progresişti şi preşedintele curţii, John Roberts, alt conservator.













