O comemorare de stat de o zi va avea loc la Mohács și Sátorhely pe 29 august cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la bătălia de la Mohács din 1526, a precizat luni Ministerul pentru Relații Sociale și Cultură, într-un comunicat remis Agenţiei de Presă MTI, preluată de Agenția de presă Rador.
Ziua Memorială Mohács 500 va începe la ora 10:00 în Piața Széchenyi din Mohács, judeţul Baranya, în cadrul căreia premierul Péter Magyar va ține un discurs comemorativ. Programul va continua cu o slujbă religioasă și o ceremonie de depunere de coroane de flori la statuia lui Ludovic al II-lea. Evenimentele de dimineață vor fi transmise în direct de mass-media publică, se arată în comunicat, care menţionează: programele organizate în Piața Széchenyi sunt publice.
- articolul continuă mai jos -
După-amiaza, la Memorialul Național din Mohács va fi organizată o ceremonie comemorativă în memoria victimelor bătăliei, şi vor fi reînhumatei rămășițele umane descoperite de pe câmpul de luptă. Din cauza capacității limitate a locației, la acest program pot participa doar oaspeții invitați.
La Sátorhely, începând cu ora 17:00, bătălia de la Mohács este evocată cu sprijinul unor grupuri de reconstituire istorică, se arată în comunicat.













