Preţurile în unităţile de cazare din Burgas au crescut semnificativ, după ce joi oraşul de pe litoralul bulgar al Mării Negre a fost ales să găzduiască cea de-a 71-a ediţie a Concursului Muzical Eurovision, în luna mai 2027, unele oferte ajungând la peste 4.000 euro pe noapte, iar sejurul de trei nopţi depăşind 12.000 euro, informează Novinite preluată de Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Avansul vertiginos s-a produs în câteva ore de la anunţul Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU). Conform informaţiilor marilor platforme de rezervări, aproximativ 99% din unităţile de cazare sunt deja rezervate sau nu mai sunt disponibile, în perioada 11-15 mai 2027.

Cele mai scumpe sunt hotelurile şi apartamentele de lângă coasta Mării Negre. Oferta pentru un sejur de trei nopţi în perioada 13-15 mai 2027 ajunge la 12.000 euro, deşi o promoţie temporară pentru anumiţi utilizatori are un preţ redus, de 9.000 euro. Alte oferte apărute curând după anunţ ajungeau la 10.000 euro, înainte de a fi eliminate sau rezervate.

O analiză a postului bTV privind preţurile de cazare în perioada semifinalei şi finalei, 13-16 mai, arată variaţii de la câteva sute de euro la peste 4.000 euro pe noapte.