Antonio Tajani, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Ministrul italian al afacerilor externe, Antonio Tajani, susține că decizia Spaniei de a introduce controale la sosirile din Italia, ca răspuns la măsura similară a guvernului de la Roma, „este de neînțeles și complet inacceptabilă”, transmite The Guardian.

Începând de sâmbătă și până la data de 7 septembrie, guvernul Spaniei a introdus controale în porturi și în aeroporturi pentru călătorii care sosesc din Italia, o reacție la decizia similară pe care au luat-o autoritățile de la Roma în cazul spaniolilor ca răspuns la criza din Ceuta.

Ceuta, una dintre cele două exclave spaniole de pe coasta marocană, a fost vizată în finalul lunii iulie de un val de zeci de mii de migranți ilegali. Dintre cei 72.000 de migranți care au trecut granița, singura frontieră terestră dintre UE și Africa, 70.000 s-au întors între timp în Maroc, potrivit guvernului de la Madrid.

Spania și Italia, membre ale spațiului Schengen, nu au frontieră terestră comună, astfel că măsurile se aplică la sosirile pe cale aeriană și navală.