Consumul de energie electrică din Republica Moldova a fost cu aproximativ 1000 MWh mai mare marți, 4 august, decât în ziua precedentă, în pofida apelurilor autorităților la populație de a economisi energie în orele de vârf. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei de la Chișinău, Dorin Junghietu, care a invocat și prețul mare la care este nevoită Republica Moldova să cumpere energie.

„Energia pe care o economisim este, în aceste zile, cea mai ieftină și cea mai sigură sursă de energie pe care o avem”, spune Junghietu.

Republica Moldova nu a reușit să acopere integral necesarul de electricitate în intervalul critic, între orele 21:00-23:00, și a fost nevoită să cumpere aproximativ 130 MWh de pe piețele regionale la prețuri de două-trei ori mai mari. Anunțul a fost făcut, miercuri, de premierul Vasile Tofan care a avertizat și că deficitul de energie din statele vecine riscă să se accentueze.La rândul său, într-o postare publicată miercuri pe pagina sa de Facebook, ministrul Energiei al Republicii Moldova, Dorin Junghietu, a precizat că, deși apelul lansat marți a contribuit la reducerea consumului în orele de vârf, bilanțul întregii zile arată o creștere semnificativă a cererii.

„Dacă privim întreaga zi, consumul total de energie electrică în Republica Moldova a fost cu circa 1.000 MWh mai mare decât în ziua precedentă”, a transmis ministrul.