Premierul Ilie Bolojan va susține în scurt timp declarații de presă la Palatul Victoria, după întâlnirea cu marii consumatori industriali de energie. G4Media transmite LIVE.
Pe fondul stării de alertă energetică declanșate de seceta prelungită și de oprirea controlată a reactorului 1 de la Cernavodă, Guvernul condus de Ilie Bolojan a convocat peste 80 de mari consumatori industriali de energie electrică. Scopul întâlnirii este identificarea unor măsuri de reducere voluntară a consumului în orele de vârf, evitându-se astfel suprasolicitarea Sistemului Energetic Național.
- articolul continuă mai jos -
Guvernul nu a făcut publică lista companiilor chemate la discuții, însă acestea vizează firmele cu un consum anual de peste 50.000 MWh, scrie Economedia.













