Autoritățile din Republica Moldova avertizează că marți seară sistemul energetic se va confrunta cu un deficit de energie electrică și le recomandă cetățenilor să se pregătească pentru eventuale întreruperi ale alimentării cu energie, având la îndemână surse alternative de iluminat, transmite MEDIAFAX.
„În această seară, în intervalul de consum 21:00-23:00, sistemul electroenergetic al Republicii Moldova se va confrunta cu un deficit estimat de energie electrică. Pentru ora 21:00 – 22:00 este prognozat un deficit în regim comercial de aproximativ 74 MWh, iar pentru ora 22:00 – 23:00 – 56 Mwh”, a transmis Guvernul de la Chișinău.
- articolul continuă mai jos -
Potrivit autorităților, întreaga regiune se confruntă cu efectele valului de căldură după ce debitul Dunării a scăzut și a dus la reducerea capacității mai multor centrale. Consumul de energie electrică a crescut considerabil, în timp ce producția este afectată și de condițiile meteorologice.
Republica Moldova depinde de importuri













