Uniunea Europeană a finalizat reforma legislației privind drepturile pasagerilor aerieni, introducând o serie de reguli noi menite să simplifice obținerea despăgubirilor și să ofere o protecție mai clară călătorilor, relatează Euronews.com.
Noile prevederi au fost aprobate de Parlamentul European și de Consiliul UE și ar urma să devină aplicabile în a doua jumătate a anului 2027.
- articolul continuă mai jos -
Companiile aeriene vor avea la dispoziție o perioadă de tranziție de 12 luni pentru a-și adapta procedurile și sistemele la noile cerințe.
Regulamentul european privind drepturile pasagerilor, cunoscut sub numele de EU261, este în vigoare din 2004 și oferă compensații pentru întârzieri semnificative, anulări de zbor sau refuzul îmbarcării.













