Sindicaliști ai Sanitas protestează în fața Guvernului, București 3 iunie 2026. Inquam Photos / George Călin

Federația Sanitas a anunțat, joi, o grevă de avertisment pentru data de 20 iulie, care va fi urmată de o grevă generală pe termen nelimitat, începând din 28 iulie. Sindicaliștii spun că, astfel, vor protesta „împotriva politicii economice și sociale a Guvernului”.

În comunicatul transmis, organizația sindicală invocă printre principalele revendicări „salvarea și consolidarea sistemului public de sănătate, prin politici care să păstreze personalul în sistem, să asigure condiții de muncă și de salarizare decente și să garanteze cetățenilor accesul la servicii medicale publice de calitate”.

Totodată, Sanitas cere „o lege a salarizării bugetare corectă și echitabilă, negociată cu sindicatele, care să elimine inechitățile, să protejeze veniturile personalului și să respecte munca angajaților din sistemul public.

A treia revendicare menționată se referă la „respectarea reală a dialogului social, prin consultarea și negocierea cu organizațiile sindicale înainte de adoptarea deciziilor care afectează sute de mii de salariați, nu prin prezentarea unor proiecte deja finalizate.