O grevă generală pe termen nelimitat este anunțată, începând de marți, în toate spitalele din țară, de Federația Sanitas. Situația diferă, însă, de la un spital la altul: în timp ce unele dintre cele mai mari unități medicale din țară au confirmat că personalul va participa la grevă, altele spun că nu au primit nicio notificare și își vor desfășura activitatea normal.
Conform legii, chiar și pe durata grevei generale, spitalele au obligația să asigure serviciile de urgență și cel puțin o treime din restul activității.
HotNews a întrebat managerii celor mai importante spitale din București și din țară cum va fi organizată activitatea începând de marți.
Unde va fi grevă în București
La Spitalul de Urgență Floreasca, unul dintre cele mai mari din București, va lucra doar o parte din personal, urmând să fie asigurate urgențele și cel puțin o treime din activitatea celorlalte secții, arată managerul Bogdan Zidaru, într-un dialog cu HotNews.








