Federația SANITAS a declanșat, marți, 28 iulie, greva generală pe termen nelimitat în sistemul public de sănătate și de asistență socială, transmite Mediafax.
„Dragi colegi, începând de astăzi suntem în grevă. Împreună”, a anunțat marți Iulian Pope, președintele Federației SANITAS, într-un mesaj publicat pe Facebook.
Acesta a susținut că revendicările angajaților din sănătate nu reprezintă privilegii, ci privesc condițiile de muncă, salarizarea și funcționarea sistemului public.
- articolul continuă mai jos -
„Ceea ce cerem noi politicului nu sunt privilegii. Cerem responsabilitate față de oamenii care muncesc și față de pacienți. Cerem să înțeleagă faptul că Sănătatea nu se conduce împotriva oamenilor care o țin în picioare”, a transmis Iulian Pope.






