Grevă de avertisment de două ore a personalului de la spitalul de urgență Floreasca organizată de federația Sanitas, în București, 20 iulie 2026. Sursă foto: Inquam Photos / George Călin
O grevă de avertisment de două ore este organizată de sindicatul SANITAS luni în sistemul public de sănătate, principala nemulțumire fiind legea salarizării.
Protestul are loc între orele 9 și 11. Sindicaliștii Sanitas sunt nemulțumiți de proiectul noii legi a salarizării și amenință cu declanșarea grevei generale începând din 28 iulie
Potrivit Federației SANITAS, principalele revendicări se referă la salvarea și consolidarea sistemului public de sănătate, prin politici care să păstreze personalul în sistem, să asigure condiții de muncă și de salarizare decente și să garanteze cetățenilor accesul la servicii medicale publice de calitate, o lege a salarizării bugetare corectă și echitabilă, negociată cu sindicatele, care să elimine inechitățile, să protejeze veniturile personalului și să respecte munca angajaților din sistemul public.
„Nu noi am ales greva. Guvernul ne-a împins spre ea. După ani întregi în care guverne succesive au amânat reformele reale, au încălcat angajamentele asumate și au tratat personalul din sănătate ca pe o simplă cheltuială bugetară, Guvernul Bolojan a decis să închidă definitiv ușa dialogului social și să impună o lege a salarizării elaborată fără o negociere reală cu cei pe care îi afectează”, a declarat Iulian Pope, președintele Federației SANITAS, citat într-un comunicat, citat de Agerpres.








