Rumen Radev și Emmanuel Macron. Credit foto: JOHN THYS / AFP / Profimedia

Premierul Rumen Radev a declarat marţi că Bulgaria nu are ce căuta în „Coaliţia de Voinţă”, în timp ce garda de onoare a ţării sale a defilat alături de alte forţe armate europene în cadrul festivităţilor de Ziua Naţională a Franţei, găzduite de preşedintele francez Emmanuel Macron, relatează News.ro citând POLITICO.

În declaraţiile făcute reporterilor la Paris, Radev – fost preşedinte al Bulgariei, considerat cu poziţii pro-ruse – a spus că Macron l-a invitat personal să continue să participe la coaliție, dar el a insistat că nu este acela „locul Bulgariei”.

„Nu facem parte dintr-o coaliţie care insistă asupra continuării asistenţei financiare şi militare acordate Ucrainei”, a spus Radev, salutând totodată participarea Gărzii de onoare a Bulgariei la parada de Ziua Naţională a Franţei ca fiind „un semn al relaţiilor extrem de bune dintre Bulgaria şi Franţa”.

„Cred că soluţia la acest conflict nu constă în prelungirea lui prin mijloace militare, ci într-o misiune diplomatică puternică”, a susținut liderul bulgar, într-o nouă manifestare a scepticismului său faţă de sprijinul militar acordat Kievului.