De Ziua Franței, la recepţia oferită de Ambasada Franţei la Bucureşti, premierul interimar Ilie Bolojan a subliniat că e nevoie de investiţii mai mari în securitate, în contextul războiului din Ucraina. „În această perioadă, Europa are de luat decizii importante. Avem un război la graniţele noastre, trebuie să investim mai mult în securitate şi în acelaşi timp să ne întărim economiile şi să rămânem competitivi. România şi Franţa au multe lucruri pe care le pot face împreună, de la apărare şi energie, până la industrie şi tehnologie. Avem o relaţie solidă şi încredere unii în alţii. Cred că în anii următori trebuie să folosim această bază pentru a dezvolta mai multe proiecte”, a afirmat Bolojan.
- articolul continuă mai jos -
El a subliniat că la temelia statului român stă un important sprijin francez, deoarece o bună parte din generaţia care a construit România modernă s-a format în Franţa.
„Ne-am bazat pe sprijinul Franţei în Primul Război Mondial, când misiunea militară franceză condusă de generalul Berthelot a contribuit la reorganizarea Armatei Române. Astăzi avem din nou militari francezi în România, pentru că Franţa conduce Grupul de Luptă Multinaţional al NATO şi are în ţara noastră un contingent important de militari şi de tehnică militară. Le mulţumesc militarilor francezi pentru că alături de ceilalţi militari ai NATO contribuie la securitatea ţării noastre şi a regiunii din care facem parte”, a transmis Ilie Bolojan.









