Ministra interminară de Externe, Oana Țoiu, a prezentat, într-o postare pe Facebook, prioritățile de pe agenda României, la summitul NATO de la Ankara. Dar și ce angajamente își ia țara în cadrul alianței.

„Astăzi România este o țară mult mai puternică dar și statul aliat cu cea mai mare graniță cu războiul din est. Mizele noastre sunt să creștem profilul de furnizor de securitate și aliat de încredere al României, ne respectăm angajamentele de la Haga. Am închis anul trecut cu 2,2% pe costuri de apărare directe și am depășit 3% împreună cu investițiile conexe iar armata trece printr-un proces accelerat de modernizare”, spune ministra.

- articolul continuă mai jos -

„Un obiectiv important pe agenda noastră este conștientizarea riscurilor crescute pe flancul estic. Miza este clară: ca în reașezarea capabilităților NATO atât Flancul Estic cît și Marea Neagră să fie prioritare în capacitatea colectivă de descurajare”, susține Oana Țoiu.

Lecțiile din Ucraina ne arată că modernizarea războiului cere inovații și colaborare și în industria de apărare, spune Oana Țoiu. „Am discutat despre atacurile recente, angajamentele liderilor pentru susținerea rezilienței Ucrainei, și nevoia conectării mai bune a infrastructurii energetice în pregătirea iernii și a conectării economiilor pentru a susține creșterea acestora”.