Oana Țoiu, la Consiliul de Securitate al ONU, New York, 1 iunie 2026. FOTO: Bianca Otero / Zuma Press / Profimedia

România va participa la summitul NATO de la Ankara, din 7-8 iulie, cu o serie de obiective stabilite în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), între care consolidarea securității maritime la Marea Neagră, întărirea Flancului estic și continuarea sprijinului pentru Ucraina, a declarat luni ministra interimară de Externe, Oana Țoiu.

Declarațiile au fost făcute într-o conferință de presă susținută alături de ministra de Externe a Canadei, Anita Anand, aflată în vizită la București.

Reuniunea șefilor de stat și de guvern ai NATO, găzduită de Turcia, are loc în perioada 7-8 iulie.

„România se pregăteşte pentru summit-ul de la Ankara pe obiectivele care au fost decise în şedinţa CSAT. Vorbim în primul rând despre securitate maritimă şi securitate pe Flancul estic, unde România la Summit-ul de la Ankara va continua discuţiile avute pe parcursul ultimului an, după Summit-ul de la Haga, privind necesitatea creşterii capabilităţilor prezente atât din perspectiva securităţii maritime cât şi pe Flancul estic”, a afirmat Oana Țoiu, citată de News.ro.