Consiliul de Securitate al ONU se reunește, luni, la solicitarea României, după ce o dronă rusească a căzut pe un bloc din Galați și a explodat, două persoane fiind rănite. Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, va susține un discurs la ora 22.00 ora României.

„Pentru prima dată, Consiliul de Securitate al ONU se reunește la solicitarea expresă a României pe o temă care o implică direct. Voi prezenta de la ora locală 15.00 (22.00 ora României) încălcările flagrante ale dreptului internațional și riscurile pe care le generează aceste acțiuni repetate ale Federației Ruse”, a precizat Oana Țoiu.

- articolul continuă mai jos -

Ministra a precizat că „demersul României urmărește să aducă în atenția comunității internaționale consecințele grave ale încălcării spațiului aerian românesc și necesitatea creșterii presiunii diplomatice pentru respectarea dreptului internațional și protejarea securității regionale”.

„Împreună cu partenerii din ONU, România continuă presiunile pentru o încetare imediată a focului și o pace justă și durabilă în Ucraina”, a subliniat Țoiu.