Ministrul român al Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a avut o replică dură, luni, la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, pentru reprezentantul Rusiei la ONU, după ce acesta a afirmat că nu există dovezi conform cărora drona care a lovit un bloc din Galaţi este rusească, scrie News.ro. „Cei care nu au argumente ca să-şi explice comportamentul încearcă să fugă de responsabilitate şi să schimbe adevărul cu propriile poveşti. Prezenţa şi intervenţiile noastre de astăzi vin să apere adevărul ca să ne asigurăm că cei care sunt victimele agresiunii nu sunt reprezentaţi ei înşişi ca agresori”, a spus Ţoiu.
„Această comportare nechibzuită şi încălcarea principiilor care protejează vieţile oamenilor ne arată dispreţul faţă de eforturile diplomatice şi încălcarea legilor internaţionale. Suntem încă o dată confruntaţi cu un mare paradox: îi căutăm pe responsabili în acest Consiliu în care Federaţia Rusă, ca membru permanent, ar trebui să asigure respectarea Cartei ONU şi vedem că ea este agresorul. Această impunitate reprezintă o deviere de la principiile fundamentale şi scopul Cartei ONU, ceea ce este contrar principiilor noastre de menţinere a păcii şi securităţii prin bună-credinţă şi cooperare între statele membre. Mai mulţi membri ai Consiliului au arătat dinainte că acest tip de escaladare reprezintă o provocare la adresa păcii şi securităţii internaţionale şi trebuie condamnat ca atare”, a afirmat ministra Oana Ţoiu, luni, la Consiliul de Securitate al ONU, reunit la New York, la solicitarea României.












