Summitul NATO din 7-8 iulie de la Ankara trebuie să fie unul al „livrării și implementării”, al trecerii de la promisiuni la fapte, după angajamentul asumat anul trecut la Haga de a aloca 5% din PIB pentru apărare, spune secretarul general al alianței-Mark Rutte. În spatele acestui limbaj de lemn stă transformarea structurală a alianței, pe care Pentagonul a botezat-o deja drept „NATO 3.0”, definită drept o alianță în care europenii preiau conducerea apărării convenționale a continentului, în timp ce America păstrează, deocamdată, doar umbrela nucleară, scrie Marius Ghincea, cercetător la universitatea elvețiană ETH Zurich, specializat în politică externă și de securitate.
Summitul de la Ankara va fi al 36-lea al alianței și al doilea găzduit de Turcia, după cel de la Istanbul din 2004.
Timp de decenii, am trăit în îmbrățișarea caldă, chiar dacă uneori sufocantă, a garanțiilor americane de securitate. La București, Varșovia sau Tallinn, NATO a jucat întotdeauna rolul unei ancore civilizaționale, dar și pe acela al asigurării ultime că tragediile secolului XX nu se vor mai repeta așa ușor. Dar în timp ce delegațiile aliate își fac bagajele pentru Ankara, trebuie să recunoaștem că un fior rece străbate prin cam toate cancelariile europene legat de ce se va întâmpla la summit. Unul care nu are nicio legătură cu canicula anatoliană.
