Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, arată că 86% dintre cei care au completat formularul online nu ar recomanda altor persoane călătoria lor, motiv pentru care l-a invitat, luni, la minister, pe directorul CFR Călători, transmite Agerpres.

Într-o postare pe Facebook, Miruţă afirmă că, după o săptămână de la lansarea formularului online prin care călătorii CFR pot transmite problemele din timpul deplasării cu trenul, peste 1.000 de persoane au completat deja.

- articolul continuă mai jos -

Printre cele mai importante probleme sesizate, spune ministrul interimar, se numără aerul condiţionat defect şi lipsa curăţeniei în toatele şi vagoane, foarte mulţi dintre călători arătând că nu ar recomanda experienţa lor.

„A trecut o săptămână de când am lansat formularul prin care călătorii CFR îmi transmit direct problemele din tren. Date de la firul ierbii, de la oamenii care plătesc bilete. 1.091 de călători au completat deja, iar numărul creşte. Sunt, deci, date relevante – 65% este procentul celor care spun că nu funcţionează aerul condiţionat; 29% spun că a doua cea mai mare problemă este curăţenia în toalete şi în vagoane; 86% dintre călători nu ar recomanda altcuiva călătoria pe care ei au făcut-o. 70% dintre călători au fost cu trenurile IR, unde aerul condiţionat este standard obligatoriu. Datele nu arată bine, motiv pentru care, dimineaţă (luni – n.r.), la ora 10:00, l-am invitat la Ministerul Transporturilor pe directorul CFR Călători”, a scris Miruţă duminică.